Hipertensiunea arteriala secundara bolilor endocrine

high blood pressure
Hipertensiunea arteriala este o afectiune cronica ce se manifesta prin cresterea presiunii arteriale (peste 140/90 mmHg). Presiunea sangelui reprezinta forta exercitata de fluxul sanguin asupra peretilor arterelor.
Presiunea arteriala este de doua tipuri - sistolica (presiunea arteriala masurata in timpul contractiei muschiului cardiac) si diastolica (presiunea arteriala masurata in timpul relaxarii muschiului cardiac). Tensiunea arteriala se masoara cu ajutorul tensiometrului. Valorile normale ale acesteia si gradele de hipertensiune sunt afisate in tabelul de mai jos.

tensiunea arteriala tabel
Care sunt cauzele hipertensiunii arteriale?
In 90% din cazuri, cauza este necunoscuta, vorbim in acest caz de hipertensiunea arteriala esentiala.
In 10% din cazuri hipertensiunea  este secundara:
- afectiunilor renale (glomerulonefrite acute sau cronice, nefropatii interstitiale cronice, nefropatia diabetica, uropatiei obstructive);
- stenozei de artera renala;
- coarctatiei de aorta;
- bolilor neurologice (scleroza laterala amiotrofica, radiculonevrite ascendente);
- folosirii unor medicamente (corticoizi, antiinflamatoare nesteroidienei (AINS), anticonceptionale, ciclosporine, simpaticomimetice);
- consumului de alcool sau cocaina;
- stresului acut.

Despre hipertensiunea din bolile endocrine:
Hipertensiunea din feocromocitom este paraxodala sau sustinuta, asociindu-se cu cefalee, palpitatii, transpiratii, "flush cutanat", diabet zaharat si afectiuni incadrate in neoplaziile endocrine multiple. Diagnosticul se pune pe seama dozarii catecolaminelor, a metanefrinelor si normetanefrinelor urinare pe 24 de ore, prin CT sau RMN suprarenal. Tratamentul de electie este cel chirurgical, cu indepartarea feocromocitomului, sub medicatie alfa- si betablocanta.

Hipertensiunea din hiperaldosteronism se insoteste intotdeauna de cresterea in sange a sodiului si de scaderea potasiului, pe plan clinic aparand oboseala, slabiciunea musculara, cefaleea, poliuria, polidipsia etc.

In hipertiroidism valoarea tensiunii sistolice creste si cea a tensiunii diastolice scade.

Hipertensiunea apare de asemenea in sindromul Cushing, cand se asociaza cu obezitatea facio-tronculara, vergeturi situate abdominal si la radacina membrelor, tulburari de glicoreglare, semne de virilizare etc.

Hipertensiunea din acromegalie se asociaza cu dismorfismul facial specific bolii de fond, cu litiaza renala, polipii colonici, diabetul zaharat, afectiuni osteo-articulare, tulburari depresive etc.

Cresterea valorii tensiunii arteriale apare si in deficitul de 11-hidroxilaza, o patologie congenitala, care se asociaza cu semnele de virilizare.

Care sunt factorii de risc cardio-vascular?
- fumatul;
- obezitatea abdominala;
- dislipidemia (Colesterol total > 190 mg/dl, LDL-colesterol > 115 mg/dl, HDL-colesterol < 40 mg/dl la barbati si < 50 mg/dl la femei, TG > 150 mg/dl);
- varsta (< 55 ani la barbati si > 65 ani la femei) sau antecedente familiale de boala coronariana precoce (infarct miocardic sau moarte subita sub 55 de ani la barbati si sub 65 de ani la femei);
- sindromul metabolic;
- sedentarism.

Care sunt complicatiile hipertensiunii arteriale?
Hipertensiunea arteriala determina pe termen lung complicatii importante cum sunt: infarctul miocardic, insuficienta cardiaca, accidentul vascular cerebral (ischemic sau hemoragic) sau accidentul vascular tranzitor, retinopatia hipertensiva si afectarea rinichiului (proteinurie importanta, nefropatie diabetica, insuficienta renala).
hipertensiune arteriala leziuni de organ
Complicatiile hipertensiunii arteriale

Cum se trateaza hipertensiunea arteriala?
- masurile igienodietetice - cu scaderea aportului de sare, a alimentelor bogate in grasimi, diminuarea consumului de toxice (alcool, cafea, ceai, fumat) si efectuarea activitatii fizice sustinute;
- tratamentul medicamentos se initiaza in monoterapie, iar daca rezultatele nu sunt satisfacatoare se creste doza sau se asociaza cu alte antihipertensive. Clasele cele mai folosite de medicamente antihipertensive sunt: dureticele, inhibitorii de enzima de conversie, blocantele de calciu, sartanii si betablocantele.

sursa foto: 
http://crconsultoria.wordpress.com/2013/04/22/a-hipertensao-arterial-e-o-exercicio-fisico/
http://medplace.info/index.php/ro/h/hipertensiunea-arteriala-esentiala
http://www.reginamaria.ro/stiri/numere-care-conteaza-intelege-valorile-tensiunii-arteriale-id-119-cmsid-235

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu