Thyrozol - prospect: indicatii, contraindicatii si administrare

Thyrozolul este un antitiroidian de sinteza, avand ca substanta activa tiamazolul in doza de 5 mg, 10 mg sau 20 mg.

Care sunt indicatiile tratamentului cu Thyrozol?
Thyrozolul se indica in cazul tratarii hipertitoidismului, incluzand:
boala Basedow Graves si gusa hipertiroidizata;
- pregatirea preoperatorie in toate formele de hipertiroidism;
- pregatirea pentru radioterapie cu iod (la pacientii cu hipertiroidism sever - pentru evitarea crizei tirotoxice postterapeutice);
- dupa radioterapia cu iod (pana cand aceasta isi faca efectul);
- tratamentul profilactic in cazul hipertiroidismului subclinic, adenomului autonom sau antecedentelor de hipertiroidism, pentru care expunerea la iod este indispensabila (ex. examinare cu substante de contrast care contin iod).

Care sunt contraindicatiile tratamentului cu Thyrozol?
- hipersensibilitatea la tiamazol sau la tionamide;
- tulburari hematologice moderate pana la severe (granulocitopenie);
- afectarea maduvei osoase in antecedente, dupa tratamentul cu tiamazol sau carbimazol;
- gusa mare cu compresiune traheala, datorita riscului de crestere a volumului tiroidian;
- tratamentul cu thyrozol in timpul sarcinii se face dupa o evaluare stricta, in cea mai mica doza eficace (trecand bariera feto-placentara), fara adminisrarea suplimentara de hormoni tiroidieni (acestia crescand necesarul de antitiroidiene de sinteza).
Dozele inadecvate de thyrozol in timpul sarcinii pot determina la fat aparitia gusii, hipotiroidismului, greutate mica la nastere si multiple malformatii: atrezie esofagiana, atrezie coanala, mameloane hipoplazice, aplazie cutanata partiala la nivelul capului, intarzierea dezvoltarii mentale si motorii.
Alaptarea se poate efectua, insa in doze mici, de pana la 10 mg/zi (thyrozolul trecand prin laptele matern, putand genera hipotiroidism la sugar).


Reactiile adverse ale thyrozolului sunt reprezentate de:

- tulburari hematologice: agranulocitoza, trombocitopenie, pancitopenie si limfadenopatii;
- tulburari ale sistemului nervos: tulburari ale perceptiei gustative (disgeuzie, ageuzie), polineuropatie, nevrita;
- tulburari digestive: tumefactia glandelor salivare, hepatita toxica, colestaza;
- afectiuni cutanate sau ale tesutului subcutanat: reactii alergice cutanate (eruptii, prurit, urticarie), mai rar alopecie, dermatite generalizate si lupus eritematos indus medicamentos;
- tulburari endocrinologice: sindrom insulinic autoimun;
- tulburari musculo-scheletale: artralgii;
- manifestari generale: febra indusa de medicament.

Supradozajul de Thyrozol determina aparitia hipotiroidismului, care determina secundar activarea hipofizei, cu cresterea TSH-ului si marirea gusii. In acest caz, se reduce doza de Thyrozol, pana la obtinerea normalizarii functiei tiroidiene sau asocierea de levotiroxina.

In ce doza se administreaza Thyrozolul?
- initierea terapiei se face cu doze mari de thyrozol, cuprinse intre 10 si  40 mg, apoi doza se reajusteaza individual, in functie de statusul metabolic al pacientului;
- doza de intretinere se face prin monoterapie cu thyrozol (cu doze cuprinse intre 2,5 si 10 mg/zi), sau printr-o doza unica de thyrozol (cu doze cuprinse intre 5 si 20 mg/zi), asociata cu levotiroxina. Hipertiroidismul indus de iod necesita o doza mai mare de thyrozol;
- la copii, doza initiala a tratamentului este de 0,5 mg/kg/zi, cu reducerea ulterioara a dozelor.

sursa: http://www.anm.ro/_/_RCP/RCP_860_30.06.08.pdf?anmPage=1201&ID=24000

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu