Gusa endemica

Gusa endemica reprezinta o afectiune extrem de raspandita, caracterizata prin cresterea in volum a glandei tiroide. Se intalneste in peste 10% din populatia aceleasi regiuni (in Romania - zona Maramuresului, nordul Moldovei, Podisul Transilvaniei si versantele Carpatilor), unde exista o lipsa de iod in apa si alimentatie.

Deci, cauza principala a aparitiei gusei este carenta de iod. Lipsa de iod va determina carenta de hormoni tiroidieni, cu cresterea compensatorie a TSH-ului si constituirea gusei.
 Exista si alti factori implicati in aparitia gusii:
- substante gusogene alimentare care se gasesc in morcovi, ridichii, spanac, mango, fasole, gulii.
- substante toxice: tiouree, tiouracil, urocrom;
- factori care impiedica absorbtia iodului: calciu, magneziu, mangan, substante poluante organice;
- flora intestinala;
- parazitii intestinali.

Care sunt manifestarile gusii endemice?
  • in primul rand, apare cresterea volumului tiroidian (tiromegalia), care poate determina manifestari compresive de tipul: disfagiei (disconfort la inghitire), disfoniei (modificarea tonalitatii vocii), dispneei (respiratie dificila). Initial, apare gusa difuza, apoi cu timpul, au loc procese de remaniere intratiroidiana, gusa devenind nodulara;
  • in unele cazuri pot aparea semne de hipotiroidism sau de hipertiroidism;
  • exista cazuri grave, cand lipsa de iod si secundar, a hormonilor tiroidienei determina malformatii in perioada embrio-fetala, la nivelul sistemului nervos. Copii afectati de acest deficit vor prezenta tulburari neuromusculare, sudo-mutitate, retard mintal sever, epilepsie etc.
Cum se diagnosticheaza gusa endemica?
Cu ajutorul ecografiei tiroideine (evidentiaza marirea de volum a tiroidei), scintigrafiei tiroidiene (evalueaza functionalitatii glandei tiroide), evidentierea radioiodocaptarii (RIC) care este crescuta, dozarea hormonilor tiroidieni (T3 in limite normale, T4 in limite normale sau scazut si TSH crescut).

Care este tratamentul gusei endemice?
Trebuie introdusa obligatoriu in alimentatie sarea iodata (iodarea se face cu iodura de potasiu).
Se recomanda tablete de iodura de potasiu sau ulei de potasiu.
Cand gusa se asociaza cu hipotiroidism, se instituie tratament cu hormoni tiroidieni sau in asociere cu iod.
Cand gusa se asociaza cu hipertiroidism, se recomanda tratament cu antitiroidiene de sinteza, iod radioactiv sau strumectomie subtotala.
Atunci cand gusa este voluminoasa, cu tulburari de compresiune pe organele invecinate, se recomanda interventia chirurgicala.

sursa foto: http://en.banglapedia.org/index.php?title=Goiter
Oana Pinzariu
Oana Pinzariu

Medic specialist endocrinolog, competenta ecografie endocrina. Doctorand si asistent universitar asociat - Disciplina Endocrinologie, Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" Cluj-Napoca. Absolventa a Universitatii de Medicina si Faramacie "Iuliu Hatieganu" Cluj Napoca. Vezi detalii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu