Radiotrasorul cel mai utilizat in practica medicala curenta este Technetium 99m pertchenectat, luand in considerere pretul scazut al acestuia, timpul redus de injumatatire (6-9 ore) si emisia doar a radiatiilor gamma, iradierea fiind in acest caz redusa. Radiofarmaceuticul este administrat intravenos, dupa 20 de minute de la injectare putandu-se obtine imaginea tesutului tiroidian si valoarea radioiodocaptarii. Avand in vedere riscul scazut de iradiere, utilizarea Technetiumului 99m este indicata in cazul copiilor si a persoanelor alergice la iod.
Iodul 131 este un radiotrasor cu timp de injumatatire prelungit (8-13 zile), care emite atat radiatii gamma cat si beta, acesta fiind motivul pentru care scintigrafia cu iod 131 este folosita, in general, in scop terapeutic (in cancerul tiroidian sau in hipertiroidism) si mai putin in scop diagnostic. Radiotrasorul se administreaza pe cale orala, captarea acestuia la nivel tiroidian fiind maxima dupa 24 de ore.
Iodul 123 poate fi utilizat in scop diagnostic, avand in vedere ca emite doar radiatii gamma si are un timp de injumatattire de 13 ore, insa costul ridicat si accesibilitatea redusa a acestuia constituie principalele motive pentru care, in momentul actual, nu este disponibil in Romania.
Precautii si contraindicatii:
Avand in vedere ca unele medicamente pot interfera cu captarea radiofarmaceuticului, este recomandat ca pacientul care urmeaza sa efectueze scintigrafia tiroidiana sa sisteze consumul de:
- antiroidiene de sinteza (propiltiouracil, metiltiouracil, tiamazol), bromuri, tiocianati, penicilina, perclorat, antihistaminice, salicilati, anticoagulante, steroizi, izoniazida cu o saptamana inainte de examinare;
- tratamentul cu hormoni tiroidieni (Euthyrox, Novothyral), antitusive si lugol cu 2-3 saptamani inainte de examinare;
- amiodarona si agentii de contrast iodati utilizati in explorarile radiologice cu 3-4 luni inainte de examinare.
Indicatiile scintigrafiei tiroidiene sunt reprezentate de:
- gusa difuza sau nodulara;
- nodulul toxic Plummer;
- statusul functional al unui nodul tiroidian: nodul hipo-/ necaptant (nodul rece), nodul izocaptant sau hipercaptant (nodul cald);
- suspiciune de tesut tiroidian ectopic (lingual, substernal);
- evaluarea unui posibil tesut tiroidian restant dupa tiroidectomia totala sau tratamentul cu radioiod in cazul unui cancer tiroidian/ evaluarea prezentei metastazelor cu punct de plecare tiroidian.
Aspect de scintigrafie tiroidiana cu Iod 123 - A. Aspect tiroidian normal; B. Aspect de gusa difuza (boala Basedow Graves); C. Aspect de gusa toxica multinodulara; D. Aspect de adenom tiroidian toxic |
https://emedicine.medscape.com/article/121865-overview
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu